ResumeA travers de cette épreuve nous nous proposons à faire une présentation de l’ Union Europeene et mettre en évidence Le Raport entre l’homme européen et l’homme religieux. La presentation des coutumes concernant la liberté religieusse et le sentiment religieux autant que les droits de l’homme européen doit aspirer vers l’homme religieux. La structure entierre de l’homme européen doit se retrouver dans l’homme religieux. La théme que nous avons choisi vient comme un adagio à la théme de la session de comunications: L’identité chretiénne de l’Europe- Perspectives, problematiques. Prin lucrarea de faţă vom încerca să scoatem în evidenţă nevoia de identitate creştină a Europei, să ştim cine am fost, cine suntem şi încotro mergem, şi să arătăm problemele de care lumea actuală se loveşte, cum ar fi: secularizarea, desacralizarea şi descreştinarea societăţii şi a omului, iar nu în ultimul rând vom încerca să prezentăm provocările pe care le aduce Uniunea Europeană omului religios. I.Câteva date cu privire la Uniunea Europeană.Uniunea Europeană, conform Constituţiei Europene, apare datorită voinţei oamenilor ca o concepţie a unităţii între statele membre. Propunerea obiectivelor comune expuse de reprezentanţii fiecărui stat se bazează în primul rând pe chestiunea politică, economică, culturală şi, mai nou pe problema de apărare sau militară. Uniunea Europeană îşi propune să promoveze pacea, valorile sale culturale şi înţelegerea între statele Uniunii.În cele ce urmează ne propunem să prezentăm în câteva date, înfiinţarea Uniunii Europene- scurte coordonate istorice, urmând apoi prezentarea integrării României în acest sistem, încheind acest capitol cu una din cele mai apăsătoare probleme din zilele noastre, şi anume religia şi omul religios în Uniunea Europeană şi în România de azi. I.1.Uniunea Europeană- perspectivă istorică.Secolul al XX-lea a fost puternic zguduit de cele două războaie mondiale, unde întreaga omenire n-a avut decât de pierdut după aceste evenimente. În 1945 se încheie şi cel de al- II-lea Război Mondial astfel că după toate dezastrele, distrugerile şi pierderile de vieţi omeneşti, ce au avut loc în această perioadă, toate statele au încercat să se refacă, din punct de vedere economic, social, politic, religios etc. În anul 1947 primul ministru al Angliei Winston Churchill propune idea de Statele unite ale Europei astfel în 1948 ia fiinţă primul Congres al Europei. La 9 mai 1950 ministrul de externe Robert Schuman a propus această unire a statelor pentru o cât mai bună strategie economico-politico-militară, practic această dată este numită şi ziua de naştere a Uniunii Europene.La începutul înfiinţării acestei Uniunii au existat doar şase state extinderea a continuat şi în anii 1973, 1986, 1995. În 2004 la 1 mai a avut loc cea mai mare extindere aderând zece noi ţări.În această perioadă se alcătuiesc mai multe tratate şi se înfinţează mai multe comunităţi, cum ar fi:· 1951 Tratatul de Pace de la Paris. Se înfiinţează Comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului ( CECO )· 1956 are loc Conferinţa celor şase ( Messina) · 1957 Tratatul de la Roma · 1957 Comunitatea Economică Europeană sau Piaţa Comună şi Comunitatea europeană a Energiei Atomice ( CEEA )· 1968 alte 15 state integrate până la acea vreme au înfinţat o Uniune Vamală având un tarif exterior comun, dar deplin, s-a întâmplat de abia în anul 1993 prin înfiinţarea pieţei unice- Spaţiul Schengen, semnat la 10 mai 1985· 1997 Tratatul de la Amsterdam- permite libera circulaţie în ţările membre· 2000 Tratatul de la NisaAm prezentat aceste câteva date pentru a putea observa că practic Uniunea Europeană s-a format pe cel puţin 7 elemente de bază şi toate se rezumă la planul politic, economic, de toleranţă, libertatea de exprimare, egalitate între oameni, solidaritatea şi diversitatea culturală.Aceste date prezentate, ne arată faptul că Uniunea Europeană şi-a construit un sistem politico-economico-social foarte puternic, mai nou şi militar. Dar statutul religios al Europei se pare că rămâne marginalizat, lăsând totul în seama fiecărui stat în parte. I.2.Un nou stat membru în Uniunea Europeană- RomâniaÎn ceea ce priveşte problema aderării ţării noastre, la Uniunea Europeană putem spune, bazându-ne pe câteva coordonate istorice că aderarea României la acest sistem s-a discutat încă din 1995, când la 22 iulie depune o cerere la Uniunea Europeană. După un timp mai indelungat, respectiv în luna decembrie a anului 1999 Consiliul european de la Helsinki, teoretic, a decis negocierea cu România, în vederea aderării dar practic tratativele au început doar în anul 2000.Un pas semnificativ spre Uniunea Europeană a fost făcut în anul 2002, când de la 1 ianuarie populaţia României putea călători fără viză în spaţiul Schengen, din care fac parte 15 ţări, urmând apoi o serie de negocieri. De menţionat ar fi şi faptul că în anul 2004 România devine, la 24 martie membră NATO. În anul 2005, Comisia Europeană, avizează, la 22 februarie, Tratatul de Aderare, iar la 13 aprilie adoptă rezoluţia referitoare la alegerea României în structurile europene. Practic Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană s-a semnat la 27 aprilie.După mari eforturi şi sacrifici, România, chiar dacă nu a fost şi nu este pregătită, a fost primită, la 1 ianuarie 2007, alături de Bulgaria, în Uniunea Europeană.Astfel că la ora actuală putem vorbi de o Românie europeană, doar teoretic, practic mai avem mult drum de parcurs până ne vom alinea la cerinţele europene.Am încercat să scoatem în evidenţă demersurile făcute de România pentru a ajunge ţară membră a Uniunii Europene. Discutarea şi aprobarea tratatelor, atât cele economice, sociale cât şi politice, au avut ca scop îndeplinirea tuturor capitolelor de aderare.Prin aceste demersuri s-a reuşit într-un fel sau altul introducerea ţării noastre în sistemul economico-politico-militar, dar în ceea ce priveşte problema spirituală şi religioasă, trebuie să recunoaştem, că rămâne pe ultimul loc adică totul se rezumă la stat în sine. I.3 Problema actuală a religiei în Uniunea EuropeanăÎn acest subcapitol vom încerca o prezentare a sistemului religios din Uniunea Europeană, bazându-ne mai mult pe problema drepturilor omului şi a libertăţilor religioase.Europa de azi încearcă prin diferite metode să se limiteze doar la partea strict economico-politică şi înceargă să se substragă de sub imperiul religios şi în special a creştinismului, prin simplul fapt că nu-i dă importanţa cuvenită iar prin această atitudine se încearcă secularizarea şi desacralizarea societăţii.Trebuie menţionat că Europa îşi are ca izvor spiritual, învăţătura lui Hristos prin răspândirea creştinismului chiar de Sfântul Ap. Pavel, după cum menţionează Earle E. Cairns: Cu asemenea credinţă şi curaj, nu este de mirare că Pavel a reuşit să ducă mesajul mântuirii la popoarele neevreieşti din Imperiul Roman şi să dea startul culturii creştine în marşul ei triumfător spre apus prin Europa. Putem deduce din cele relatate faptul că răspândirea creştinismului a trecut şi prin Europa lăsând în urma lui învăţătura transmisă populaţiilor de acolo. Eusebiu de Cezareea menţionează în monumentala sa lucrare Istoria bisericească, că Apostolul Andrei, fratele Sf. Ap. Petru, a propovăduit învăţătura creştină în Dacia Pontică, care ulterior devine provincie romană numită Sciţia Minor, Când Sfinţii Apostoli şi ucenici ai Mântuitorului nostru, s-au împrăştiat peste tot pământul locuit, Toma, după spusele Tradiţiei, a luat (spre evanghelizare) Ţara Parţilor, Andrei Schitya, Ioan Asia unde şi-a petrecut toată viaţa pâna ce a murit în Efes… Am adus aceste argumente pentru a fi fondată afirmaţia că Europa este creştină, dovadă ne stau aceste mărturii şi nu numai, astfel că orice negare a identităţii creştine a Europei este nefondată.Fiecare stat în parte, până la înfiinţarea Uniunii Europene, a avut cel puţin o religie sau o Biserică oficială statală, care răspundea nevoilor poporului, după integrarea unor state se pare că religia nu a dispărut dar nici nu i se acordă o deosebită importanţă. Aceasta nu înseamnă că fiinţa religioasă a omului a dispărut ci doar că s-a limitat strict la ideea personală a omului. Sistemul Uniunii Europene nu pune bază pe religie şi de aceea este foarte puţin importantă problema religiei în contextul european.După Cristian Jura:” orice persoană are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi-a religiei[...]acest drept a fost preluat de majoritatea Constituţiilor din lume”. Nu putem afirma că Europa şi implicit Uniunea Europeană este de confesiune numai romnano-catolică, ortodoxă, protestantă ci doar putem menţina că Europa este religioasă prin membrii ei, aparţinând fiecare unui cult sau religii. Putem spune că la ora actuală Europa este plurireligioasă în sensul că aici convieţuiesc oameni care aparţin celor patru mari religii. Astfel că „reliigile sunt universale. Ele nu se limitează la teritoriul unui stat ci[...]au adepţi în toate colţurile lumii.” Aşadar libertatea de exprimare a sistemului religios, există şi nu poate fi negată.Constituţia Europeană spune foarte clar că Uniunea respectă bisericile şi organizaţile neconfesionale şi nu aduce atingere statului, totul bazându-se pe dreptul şi legislaţia naţională a fiecărui popor în parte dar nici nu încurajează valorile religioase. Încercăm în cele ce urmează să prezentăm drepturile omului cu privire la religie şi manifestare religioasă.În Declaraţia cu privire la eliminarea tuturor formelor de intoleranţă şi de discriminare bazată pe religie sau credinţă din Drepturile Omului adoptată de Adunarea Generală ONU la 25 noiembrie 1981, aflăm din Articolul 1 următoarele: „1.Oricine are dreptul la libertatea gândirii, a conştiinţei şi a religiei. Acest drept include libertatea de a-şi schimba religia sau credinţa precum şi libertatea de a-şi manifesta religia sau credinţa individual sau împreună cu alţii, atât în public cât şi în privat, prin cult, îndeplinirea riturilor, practici religioase şi învăţământ. 2. Nici o persoană nu va fi supusă la constrângeri care i-ar împiedica libertatea de a avea o religie sau o credinţă la alegere.3. Libertatea de a-şi manifesta religia sau credinţa nu poate forma obiectul altor restricţii decât acelea care, prevăzute de lege, vizează protejarea siguranţei publice, ordinii, sănătăţii şi principiilor morale sau a drepturilor fundamentale şi libertăţile altor persoane.” Observăm aşadar că există o protecţie din partea statului, pe plan naţional, şi una din partea Europei, pe plan european.Europa este creştină, mărturie ne stau izvoarele istorice, şi în decursul marilor emigraţii aici s-au instalat şi alte religii care au aceleaşi drepturi de manifestare.Omul eurpean din zilele noastre are dreptul la manifestare religioasă atâta timp cât nu reprezintă un pericol pentru stat şi Uniune. Parlamentul European a adoptat o rezoluţie asupra unei acţiuni comune a statelor membre ca urmare a diverselor încălcări ale legii comise de unele organizaţii sub acoperirea libertăţii religioase. Bianca Selejan-Guţan numeşte aceste organizaţii secte.Putem vorbi deci, şi de o Europă unită multireligioasă chiar dacă cele mai importante activităţi ale Uniunii Europene sunt cele economice, politice, sociale şi nu în ultimul rând militare. Aşadar Uniunea Europeană nu poate nega identitatea creştină a Europei, iar omul prin drepturile sale poate cere ca sistemul politic european să aibă în vedere religiozitatea acestei naţiuni unite. I.4. Religia în România de azi.Raportul statului cu Biserica, după aderarea din 1 ianuarie 2007 în structurile Uniunii Europene, este unul benefic în sensul că libertatea de exprimare a sentimentului religios este liber şi garantat prin lege.Constituţia României prevede în Capitolul II Art. 29, libertatea credinţelor religioase, de asemenea fiecare cult, recunoscut de stat, este liber să se organizeze potrivit legilor proprii şi este liber de manifestare atâta timp cât nu subestimează puterea statală.În România sunt recunoscute 18 confesiuni şi religii care au drept de manifestare publică. Acestea sunt:1.BISERICA ORTODOXĂ ROMÂNĂ 2.EPISCOPIA ORTODOXĂ SÂRBĂ DE TIMIŞOARA
3.BISERICA ROMANO- CATOLICĂ
4.BISERICA ROMÂNÂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
5.ARHIEPISCOPIA BISERICII ARMENE
6.BISERICA CREŞTINĂ RUSĂ DE RIT VECHI DIN ROMÂNIA
7.BISERICA REFORMATĂ DIN ROMÂNIA
8.BISERICA EVANGHELICĂ C.A.(CONFESIUNE AUGUSTANĂ) DIN ROMÂNIA
9.BISERICA EVANGHELICĂ LUTHERANĂ DIN ROMÂNIA
10.BISERICA UNITARIANĂ DIN TRANSILVANIA
11.UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE BAPTISTE DIN ROMÂNIA
12.BISERICA CREŞTINĂ DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA- UNIUNEA BISERICILOR CREŞTINE DUPĂ EVANGHELIE DIN ROMÂNIA
13.BISERICA EVANGHELICĂ ROMÂNĂ
14.UNIUNEA PENTICOSTALĂ – BISERICA LUI DUMNEZEU APOSTOLICĂ DIN ROMÂNIA
15.BISERICA CREŞTINĂ ADVENTISTĂ DE ZIUA A ŞAPTEA DIN ROMÂNIA
16.FEDERAŢIA COMUNITĂŢILOR EVREIEŞTI DIN ROMÂNIA
17.CULTUL MUSULMAN 18.ORGANIZAŢIA RELIGIOASĂ MARTORII LUI IEHOVAMai sunt şi alte biserici şi grupări religioase dar nerecunosute oficial:
- Biserica Mormonă (Biserica lui Isus Cristos a Sfinţilor din Urmă)
- Biserica Nou-Apostolică (neoprotestantă)
- Asociaţia Religioasă Nazarineană (neoprotestantă)
- Organizaţia Credincioşilor Bisericii Ortoodoxe de Rit Vechi
- Credinţa Baha’i
- Oastea Domnului
- Congregaţionalişti (neoprotestanţi)
Făcând această prezentare generală a cultelor din România actuală, putem spune că este un stat plurireligios dar după statistica din anul 2002 Biserica Ortodoxă Română are cei mai mulţi credincioşi declaraţi şi anume 86,8%, urmată de Biserica Romano-Catolică cu 5,0%.
Libertatea religioasă este, după cum am menţionat mai sus, susţinută de stat dar din punct de vedere legislativ, fiecare cult în parte se bazează pe legile şi canoanele proprii, având un statut de funcţionare bine definit.
Legea cultelor publicată în Monitorul Oficial din data de 8. 01. 2007 menţionează cele 18 culte, prezentând obligaţile, îndatoririle fiecăreia faţă de stat dar nici o biserică nu este recunoscută ca fiind religie sau biserică de stat.
Prin aceste prevederi din Legea Cultelor se încearcă scoaterea de sub tutela statului a orcărei forme de religiozitate în sensul că statul recunoaşte rolul spiritual, educaţional şi social-filantopic al bisericilor dar nu se implică în politica bisericească. Singurul aport pe care şi-l duce statul este acela de a da liberă exprimare a sentimentului religios al fiecărui om.Observăm două forme de conducere a destinelor omeneşti atât de diferite încât putem spune că statul îl reprezintă şi-l respectă pe om, din punct de vedere economico-politico-social iar Biserica îl reprezintă pe om ca fiind un microcosmos adică suma tuturor darurilor revărsate de Dumnezeu asupra sa.Prin aceste reglementări ale legilor s-a încercat tot mai mult apropierea de sistemul Uniunii Europene. Acest sistem îl face pe cetăţeanul român şi naţional şi european în acelaşi timpdar şi cultura românească încearcă o îmbinare cu cea europeană. Şi totuşi există o meteahnă a omului european, de care ne vom ocupa mai pe larg în capitolul următor, şi anume occidentalii dar mai nou şi europenii au inventat o expresie, devenită celebră: “Dumnezeu se ascunde în detalii”, prin această afirmaţie se doreşte punerea lui Dumnezeu într-un colţ al vieţii la care să se apeleze doar când omul sau omenirea are nevoie.Concluzionând cele relatate, putem spune că statul asigură libertatea religioasă a omului şi o susţine atâta timp cât nu pune în pericol liniştea, pacea şi viaţa socială. II Situaţia omului religios în context europeanAceastă problemă a fost mult discutată de aceea ne propunem să prezentăm situaţia omului religios în context actual în Europa şi în special în Uniunea Europeană.Omul religios, dacă ar fi să-l definim, putem spune ca este acel om care-şi trăieşte viaţa sa religioasă indiferent de contextul vremurilor. Prin viaţa sa încearcă respectarea doctrinei, a legilor, a poruncilor, indiferent de confesiunea sau de religia de care apartine, şi încearcă trăirea vieţii în moralitate. Referindu-ne la religiozitatea omului în context actual European se poate observa o alterare a sa, schimbând principiile morale cu libertinajul şi viaţa religioasă cu cea strict economico-socială.Omul religios în faţa sistemului European va avea multe de înfruntat ţinând cont de problema secularizării societăţii. Indiferent de context, religia încearcă din răsputeri să se menţină în viaţa omului, care este din ce în ce tot mai degradată şi degradantă.Omul este numit de Sfântul Maxim Mărturisitorul (+662) “cosmos”, lărgind sfera de creare de la microcosmos la cosmos şi-l cataloghează fiind “constătător din trup şi suflet, amândouă constituind un singur cosmos precum din suflet şi trup un singur om.”Omul religios nu va putea fi înţeles pe deplin în acest sistem European căci pentru a avea cineva viaţa şi “raţiunea iubitoare de Dumnezeu şi plăcută lui Dumnezeu să se îngrijească de părţile mai înalte şi mai cinstite[…] adică a cosmosului, a Sfintei Scripturi şi a omului nostru.” Prezentând aceste afirmaţii ale Sfântului Maxim Mărturisitorul, observăm că drumul omului în general se ramifică în două, unul tinde spre omul European, al omului limitat doar la viaţa strict materială, consumistă, bucurându-se de libertatea deplină în ceea ce priveşte existenţa lui, iar pe alt drum îl găsim pe omul religios care îşi are ca izvor de existenţă Biserica cea călăuzitoare şi luptătoare.În Europa de azi situaţia omului religios nu este bine definită, decât doar din punct de vedere juridic, în sensul că Uniunea respectă libertatea de exprimare şi libertatea religioasă dar nu pune această problemă decât pe ultimul loc. Secularizarea şi îngrădirea omului religios în nişte metrice bine prestabilite de Uniunea Europeană nu face altceva decât să neglijeze într-un fel partea religioasă a omului. II.1.Problema omului European- viaţa sa religioasăAm făcut o prezentare a omului religios, şi ne propunem în cele ce urmează să prezentăm problema omului European relatând în câteva idei problema secularizării omului şi a societăţii, desacralizarea lui şi despiritualizarea, ca fenomene prezente în societatea actuală, în special în Uniunea Europeană.· Secularizarea omului
Pentru a prezenta problema secularizării umane suntem datori să dăm o definiţie şi să arătăm că: “Secularizarea înseamnă acţiunea de a trece cu forme legale în patrimoniul statului un bun aparţinând bisericii.” Secularizare provine din fr. seculariser dar mai avem şi o altă prezentare a secularizării şi a secularismului, făcută de Mitropolitul grec Hierotheos Vlachas, spunând că secularismul este “pierderea vieţii adevărate a Bisericii, înstrăinarea membrilor Bisericii de duhul ei autentic. Secularismul este respingerea etosului eclesial şi infiltrarea aşa numitului duh lumesc în viaţa noastră”. Acest fenomen se încearcă şi cu omul European în sensul că se încearcă luarea bunului ecclesial dinlăuntrul lui sau mai exact părăsirea lui Dumnezeu fără ca omul lăuntric, religios, să-şi de-a seama şi astfel se încearcă înlocuirea divinităţii cu bunurile trecătoare şi amăgitoare ale lumii acesteia.
Mădălina V. Antonescu numeşte această lume a Uniunii Europene, haotică, atâta timp cât nu are în centrul ei religia de aceea se vorbeste despre Noul Umanism , de reabilitarea omului European. Într-o nouă Europă se impune “reabilitarea divinităţii şi a sacerdoţilor, a rolului acestora pentru echilibrarea, dinamizarea şi spiritualizarea unei lumi haotice dezumanizate (prin industrializare, statalizare, tehnologizare excesivă) şi materialiste…”
Secularizarea omului pune într-un fel la dispariţia sentimentului religios în sensul că omul va fi lipsit de religiozitate şi propus spre o viaţă de consumism sau consumistă. Societatea europeană a secularizat totul înclusiv cultura, de care spune pr. prof. dr. Dumitru Popescu, „cultura secularizată se întemeiază pe separaţia radicală dintre domeniul public şi cel privat, unul rezervat ştiinţei şi altul religiei, fiindcă lumea nu mai are nimic spiritual sau religios în structura ei”.Viaţa umană prin acest curent de secularizare va ajunge la un moment dat în impas, neavând parte religioasă, lumea şi prin ea înţelegem omul european, altfel spus sau golirea de conţinutul ei spiritual. Va ajunge ca o maşină care funcţionează, dar nu ştie de unde vine şi încotro se îndreaptă.Aşadar secularizarea omului nu este pozitivă pentru viaţa lui religioasă, ci din potrivă se bazează doar pe sistemul economic, politic, limitându-se la consumism şi nimic mai mult. „Secularizarea-spune părintele profesor Mihai Himcinschi-tinde să creeze o societate fără religie, un oraş secularizat, unde nu este nevoie de o realitate transcedentală.”· Desacralizarea omuluiPrin acest aspect al omului european de desacralizare a sa, se înţelege renunţarea la mentalitatea religioasă. Desacralizarea omului este o problemă mai veche şi nu aparţine Uniunii Europene, ci în întreaga istorie a creştinismului s-a încercat acest lucru. Prin desacralizare înţelegem scoaterea sau eliminarea oricărei forme de sfinţenie, de sacru din viaţa omului şi menţinerea lui în sistemul profan.La omul desacralizat includem eliminarea tuturor religiilor pentru că se încearcă renunţarea la sfinţenie a omului indiferent de manifestarea sa religioasă sau de cultul căruiuia îi aparţine. Prin această desacralizare se încearcă eliminarea sau înlocuirea divinităţii şi a darurilor sale revărsate asupra omului, cu ideologia umană- omul ca zeu.Filozofii secolului XX, au încercat alcătuirea ideologiilor individualiste (Durkheim, Weber, Erving Goffman etc.) şi comuniste (Karl Marx, Lenin, etc.) şi au încercat distrugerea sacralizării şi a ideii că omul are ca scop final mântuirea. Desacralizarea sau lipsirea omului de partea sfântă a vieţii, în context actual, survine datorită unor neglijenţe tot ale omului. Delăsarea totală faţă de cele sfinte şi bazarea pe lucrurile oferite de societate, realizarea pe plan economico-politic a omului, l-au dus la desacralizare sau lipsire de Dumnezeu.În această fază Biserica, încearcă ridicarea omului căzut, îngreuiat de patimi, vicii şi păcate, la starea iniţială adica la asemănarea cu Dumnezeu. Părăsirea spaţiului eclesial, de către omul european atrage după sine unele consecinţe şi anume nereuşirea analizării şi deosebirii valorilor de nonvalori (ex. În pictură un tablou a lui Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni, poate fi înţeles de oricine iar un tablou modernist a unui oarecare pictor nu transmite decât nişte linii şi pete de diferite nuanţe şi trebuie să-ţi imaginezi cam ce ar vrea să spună pictura respectivă), normalitate de anormalitate (ex. Ceea ce era normal, moral şi firesc în urmă cu un secol acum e anormal şi demodat), moralitatea de etică ( atâta timp cât moralitatea este depăşită de principiile eticii, nu putem vorbi de reabilitarea lumii căzute). Moralitatea este respinsă de majoritatea europenilor ( a se vedea problema homosexualilor sau a avortului- ceea ce fac ei li se pare normal dar cu siguranţă nu moral). Firea umană căzută nu doreşte o îndreptare sau o revenire la Biserică, la sacralitate pentru că atunci ar însemna ca omenirea să renunţe la multe lucruri şi plăceri temporare, care practic sunt nişte dezamăgiri ale vieţii.Desacralizarea societăţii, atâta timp cât nu se bazează pe învăţătura bisericească, va continua să-şi facă datoria ducând omenirea în starea de nerecunoaştere sau refuzare a divinităţii, a vieţii spirituale, limitându-se totul la omul consumist şi decăzut. În ciuda acestor lucruri, „lumea nu poate exista fără fundamentul şi ordinea ei spirituală date de Dumnezeu. Numai pe această cale- cea a Bisericii-religia îşi va găsi adevăratul ei loc în societatea contemporană, ca să contribuie la renaşterea spirituală şi morală a omului în Europa viitorului, la începutul unui nou mileniu”.· Descreştinarea omuluiAcest fenomen de descreştinare este real şi vizibil. Tot mai mult se încearcă, renunţarea într un fel sau altul, la credinţa creştină. Omul ideal în sistemul european este văzut ca o maşină pentru profit, ca un sistem industrial şi nimic mai mult nemaivorbind de spiritualitatea sau religiozitatea acestuia. Descreştinarea omului ţine mai mult de problema generală a religiei, în sensul că se încearcă acapararea, absorbirea omului creştin, la alte religii. Acest fenomen exista şi există şi la ora actuală.Spuneam exista pentru că în decursul istoriei, creştinismul a avut mult de suferit (persecuţii şi prigoane) pentru mărturisirea lui Hristos Dumnezeu, şi există pentru că omul creştin, de multe ori involuntar şi în necunoştinţă de cauză, îmbrăţişază alte religii (ex. principiile doctrinei Islamului: dacă o femeie de altă religie se căsătoreşte cu un musulman, este obligată să treacă la islamism. În cazul când cineva vrea să treacă de la islamism la altă religie este ucis). Situaţia în viitor va fi defavorabilă în ceea ce priveşte descreştinarea omului în sensul că de acum înainte se încearcă schimbarea religiei şi a creştinismului cu cel mai mare pericol al lumii acesteia, cu omul raţional, mecanic, clonat.Prozelitismul agresiv este des folosit în misunea de propovăduire a credinţei unor confesiuni, chiar de multe ori încălcând drepturile omului şi totuşi pe plan european nu se iau măsuri.În ceea ce priveşte sistemul european de descreştinare este destul de clar. Uniunea Europeană respectă libertatea gândirii şi a sentimentelor religioase dar nu recunoaşte Europa ca având identitate creştină. Unul din argumentele duse împotriva recunoaşterii identităţii crştine este acela de a nu face discriminare între religii şi confesiuni. Nu e vorba de discriminare ci de un drept, de o recunoaştere a unei identităţi.Treptat descreştinarea omului va fi mai agresivă ajungându-se până la repercursiuni economico-politice şi poate chiar militare.Noua Europă trebuie să fie a egalităţii, a religiozităţii, a confesionalismului şi nu în ultimul rând al ecumenismului adevărat.Toate cele trei probleme prezentate în acest subcapitol sunt reale şi sunt, dacă le putem numi aşa, fenomene prezente în societatea actuală care în timp se va agrava, dacă nu există înţelegere şi implicare din partea statelor membre şi a Bisericilor, pentru o restabilire a valorilor religios morale. II.2 Omul religiosMajoritatea oamenilor au o predilecţie spre o confesiune sau religie şi încearcă să se integreze în sânul acelei Biserici sau comunităţi religioase. Omul ca sumă a tuturor darurilor revărsate de Dumnezeu, şi-a impus în decursul istoriei o formă de manifestare religioasă prin cult, ritual, viaţă bisericească etc. Religiozitarea omului apare atunci când prin întreaga sa viaţă este implicat în raportul cu divinitatea.Raportul omului religios cu divinitatea trebuie să fie unul transcendent, şi putem spune că există o comuniune între el şi Dumnezeu atâta timp cât respectă doctrina confesiunii sau a religiei respective. Fiecare om poate avea o formă de manifestare religioasă dar aceasta nu înseamnă că este în profunzime religios (adică poate participa la ritualurile unui cult, dar să nu trăiască în duhul cultului respectiv, limitându-se la formalism religios, practicat tot mai des în zilele noastre). Omul religios, însă, implică mai multe condiţii. În primul rând credinţa sa faţă de o anumită confesiune sau religie apoi grija faţă de rânduielile doctrinare şi nu în ultimul rând trăirea şi manifestarea sa religioasă.În Europa de azi nu se pune bază pe astfel de trăiri şi manifestări, de aceea un om religios nu va fi pe deplin înţeles într-un sistem desacralizat şi secularizat cum este Uniunea Europeană. Precum în omul religios trebuie să se regăsească divinitatea tot aşa şi în divinitate trebuie să se regăsească omul religios, de aceea majoritatea religiilor fac îndemn la iubire, la pace şi înţelegere, un fel de ecumenism dacă vreţi, unde se cere ajutoratrea celor neputincioşi şi a celor decăzuţi social. Aici se remarcă în mod deosebit doctrina Bisericii creştine prin învăţătura în Iisus Hristos cel care a aplicat primul porunca iubirii. Omul este un „cosmos” după cum spunea Sf. Maxim Mărturisitorul şi este „singura fiinţă care are o viziune-credinţă despre lume, fireşte- din credinţa lui Hristos şi revelaţia Acestuia, de care face dependente vocaţia şi misiunea sa şi care-i conferă demnitatea sa”-aceasta fiind o perspectivă ortodoxă despre om pe care nu o puteam omite.Omul religios îşi încearcă din răsputeri supravieţuirea, într-un sistem desacralizat în care nu există decât drumul falsei libertăţi, a consumismului şi a puterii. II.3 Insuficienţa sistemului european faţă de omul religios.În acest subcapitol când ne referim la omul religios, includem toate confesiunile şi religiile recunoscute de statele Uniunii Europene. Fiind puţin subiectivişti începem acest subcapitol cu frumoasele cuvinte ale Mântuitorului care ne învaţă că nimic nu „foloseşte omului dacă dobândeşte lumea, dar îşi pierde, în schimb, sufletul” şi poate că asistăm de multe ori neputincioşi la împărţirea lumii, cea bazată şi limitată la viaţa economică, politică, la dezvoltări tehnologice numită şi obiectivă şi, cea subiectivă, a culturii, a sensului, a libertăţii şi a creativităţii. Omul prin alegerea vieţii europene (unde includem toate marile descoperiri şi invenţii ale vremii) şi prin progresul tehnic a contribuit la secătuirea forţei spirituale din fiinţa omului. Lumea europeană prin întreaga sa ideologie de libertate şi libertinism, rupe orice lăgătură cu lumea religioasă a omului credincios care are alte principii şi alte valori. Sistemul european se foloseşte de Biserici doar când e vorba de manipularea maselor de credincioşi în păstrarea păcii în lume sau chiar pentru propagandă politică. Chiar dacă sistemul european a dat atâtea libertăţi de exprimare şi are un aport în viaţa omului de zi cu zi, prin diferite susţineri din punct de vedere economic (un trai mai decent), politic (legături şi tratate de pace cu alte state), şi militar (un sistem de apărare şi de menţinere a păcii mondiale foarte bun) totuşi nu-i suficent pentru omul religios, care trebuie să accepte orice formă de violare a gândirii sale lăuntrice. Totuşi omul religios are deschidere spre cel de lângă el, chiar prin diferite instituţii ecclesiale filantropice. În schimb omul european se îngrijeste mai mult de apărarea animalelor, de eutanasierea câinilor şi de problema mediului (nu punem sub semnul întrebării ceea ce face omul european, cum că nu ar fi bine ceea ce se face, dar s-a ajuns să se dea prea multă atenţie unor animale, iar omul ca şi creatură raţională cu trup şi suflet, să fie delăsat).Se încearcă de ceva vreme crearea unui Umanism pe care mileniul III l-a conceput, „un Umanism complex fără bariere materialiste şi bazat pe apologizarea omului „ în care omul să devină conducătorul suprem. Astfel ajungem la afirmaţiile preotului, filozofului şi profesorului de teologie Nicolae Balca care spune că: „omul antic vorbea cu cosmosul; omul medieval vorbea cu Dumnezeu; iar omul modern vorbeşte cu el însuşi.” Europa ne pune în faţă o lume libertină în care limitele bunului simţ şi a moralei sunt de mult depăşite. Omul religios este înghiţit de această mare numită Uniunea Europeană, secularizarea, desacralizarea şi descreştinarea omului de care am vorbit mai sus sunt primii paşi ai pierderii identităţii creştine a Europei, iar omul va ajunge la zeificare personală ignorând divinitatea.Părintele profesor Mihai Himcinschi spune că în „lumea contemporană religia a devenit dintr-o chestiune socială, chestiune privată a omului unde se încearcă dezintegrarea sistemului valorilor religioase” iar cea mai mare parte a unei societăţi, care afirmă libertatea de conştiinţă, nu mai aspiră la mântuire. II.4. Omul religios interconfesional-aportul său la viaţa europeanăVom încerca prezentarea pe scurt a implicării celor trei mari confesiuni creştine din Europa şi anume catolicismul, ortodoxia şi protestantismul, în viaţa europeană. La Conciliul Vatican II, în paragraful întâi al documentului Nostra aetate, se dezvoltă ideea îmbrăţişată de papa Ioan al XXIII-lea, arătând ceea ce oamenii au în comun: „acelaşi Dumnezeu Creator, aceeaşi origine, aceeaşi natură umană, acelaşi sfârşit în Dumnezeu, aceeaşi Providenţă divină”. Conciliul Vatican II ţinut în anul 1965, a încercat să adune toate religile şi să găsească o cale de înţelegere şi unitate între ele. În diferitele religii existente „oamenii caută răspuns la tainele adânci care privesc existenţa umană, originea omului, scopul vieţii, păcatul, răul, suferinţa, Dumnezeu, sfârşitul omului” aceste căutări ale omului religios au survenit datorită pluralismului religios în sensul că au apărut atâtea confesiuni încât omul nu ştie ce să mai creadă. Datorită înmulţirii confesiunilor, secolul XX este un secol al omului interconfesional, al omului ecumenic şi de aceea toate religiile sunt chemate la dialog, la implicări comune faţă de soarta lumii.Chiar dacă în Biserica Ortodoxă sunt voci care nu acceptă relaţiile interconfesionale, credem că trebuie să existe înţelegere între confesiuni, relaţie de frăţie, un dialog ecumenic sau dialog interreligios, care cu siguranţă ne apropie mai mult unii faţă de alţii.Vom încerca în rândurile următoare să arătăm aportul la viaţa europeană a trei mari confesiuni crştine şi anume: aportul catolicismului, a ortodoxiei şi a protestantismului.· Biserica Romano-Catolică După Conciliul II Vatican, Biserica Romano-Catolică a încercat o deschidere spre celelalte culte şi religii. Prin actele de ajutorare filantropică şi încearcă o restabilire a valorilor umane. Politica dusă de Vatican este una mai mult de îndemn în sensul că cere umanităţii întoarcerea la moralitate şi la Adevărul suprem. Condamnă vehement omul consumist, împătimit şi răzvrătit. La Conciliul II Vatican sunt rugaţi ca toţi „catolicii să caute dialogul şi colaborarea cu credincioşii altor religii, să recunoască, să păstreze şi să promoveze bunurile spirituale şi morale, precum şi valorile culturale, oferind din acestea o mărturie a propriei credinţe.” Încearcă o relaţie de dialog cu musulmanii şi cu mozaici, mergând pe principiul valorilor.· Biserica OrtodoxăEste implicată în mişcarea ecumenică şi face parte din Consiliul Ecumenic al Bisericilor încă din anul 1961. Acest Consiliu numără peste 330 de Biserici din 145 de state, şi are ca scop raportul interconfesional unde ortodocşii au o contribuţie mai aparte în special prin accentuarea tezei că unitatea de credinţă stă la baza Bisericilor.Bisericile Ortodoxe naţionale învaţă unitatea în diversitate şi se implică în viaţa socială. Apostolatul social şi de ajutorare a defavorizaţilor este de multe ori rezolvat de Biserică prin serviciile de filantropie. Deschisă întotdeauna spre dialog ecumenic şi interconfesional, Biserica Ortodoxă Română încearcă răspândirea Evangheliei păcii şi cu atât mai mult încearcă în situaţia de faţă, când cel puţin Biserica Ortodoxă Română face parte din marea familie interconfesională europeană, în care se simte o nevoie acută de religiozitate.· Bisericile protestanteEcumenismul- vorbind aici strict de partea de filantropie, ajutorare şi pledare pentru pacea lumii- este pozitiv, de aceea în această mare familie creştină protestanţii îşi aduc aportul lor la stabilizarea vieţii morale, a libertăţii omului şi ajutorării lui. Se încearcă tot mai mult apropierea dintre cultele protestante şi Biserică. Ceea ce este important pentru omul european din zilele noastre este faptul că toate Bisericile, confesiunile şi grupările religioase luptă pentru unitate, pace, şi pentru păstrarea identităţii creştine a Europei.De aceea întrunirile ecumenice au ca scop lupta împotriva distrugerii religiozităţii umane şi încearcă reabilitarea omului căzut, a omului consumist, desacralizat şi descreştinat pe care îl doreşte Europa de azi. III. Perspective-problematizăriÎn acest capitol vom încerca să arătăm drumul spre care se îndreaptă societatea europeană, precum şi unele deficienţe ale sistemului european secularizat iar nu în ultimul rând care vor fi rezultatele acestui drum.Societatea europeană care are la bază dezvoltarea economico-politico-socială, bazată pe legi şi libertăţi va ajunge în viitor într-un impas atâta timp cât „înclină spre secularism, adică lumea este lăsată în grija ştiinţei, a tehnicii, a activismului social, misionar. Lumea devine un idol, un fantasm.”Se încearcă idolatrizarea lumii, în special a omului, care prin crearea mega sistemelor tehnice şi tehnologice, prin ştiinţă, nu face altceva decât să-L schimbe pe Dumnezeu punându-se el în locul divinităţii.Cultura contemporană a introdus trei mutaţii principale, conform studiului prezentat de părintele profesor Dumitru Popescu, şi anume s-a încercat să se mute centrul de gravitaţie de la Dumnezeu la om, a introdus o separaţie artificială între domeniul public şi cel privat în sensul că se încearcă eliminarea religiei din viaţa socială, a separat omul de natura înconjurătoare făcându-l stăpânul absolut al lumii. Sistemul economic din acest mega stat numit Uniune Europeană, în viitor va avea de suferit datorită omului consumist în sensul că cererea va fi mai mare decât oferta. Rezervele pământului nu vor putea face faţă cerinţelor omului.Sistemul european secularizat va duce în timp la răzvrătiri ale omului, la nemulţumiri, conflicte, revolte, lupte de stradă (cum de fapt s-a şi întâmplat în Franţa), chiar la războaie.Problema acestui sistem se datorează lepădării de partea spirituală sau de lipsa raportului dintre lumea laică şi cea religioasă. O problemă actuală importantă este cea a tineretului bulversat care în loc să adere la o viaţă religioasă, care-i poate oferi răspuns la toate întrebările şi problemele actuale, tineretul contemporan aderă la unele curente cum ar fi anarhismul social, terorismul, antisocialitatea, nihilismul, autoexaltarea şi dominaţia Eului şi care nu fac altceva decât să-i ducă în pragul disperării, în dependenţe de alcool, de droguri sau mai rău în pragul sinuciderii. „Tinerii de astăzi ajung la concluzia că singura mână cu care ar putea să-şi şteargă lacrimile din ochi este sinuciderea.” Acestea sunt câteva probleme pe care am dorit să le prezentăm. Secularizarea şi distrugerea spiritualităţii şi a religiozităţii sunt pe primul plan în gândirea mega statului european de aceea Bisericile fac apel la întoarcerea oamenilor acasă în sânul ecclesiei, în sânul moralităţii şi a libertăţii divine. III.1 Provocări la adresa omului religios în Europa viitoruluiÎntr-un sistem desacralizat şi descreştinat omul religios, ca fiinţă şi creatură a lui Dumnezeu, trebuie să rămână neclintit chiar dacă societatea de azi îi oferă atâtea alternative cum ar fi o viaţă libertină, decăzută, o viaţă a consumismului, a nonvalorilor şi a imoralităţii.Europa viitorului nu-i va oferi omului religios o viaţă spirituală, o trăire autentică în duhul Bisericii ci dimpotrivă va încerca să-i ia şi ultima picătură de religiozitate. Cum? Prin îngrădirea libertăţii religioase ca manifestare publică, încercându-se distrugerea sentimentului religios.O problemă importantă actuală este familia în sensul că se încearcă din răsputeri distrugerea căsătoriei şi înlocuirea ei cu una de probă. Pentru ca situaţia omului religios să se reglementeze într-un fel sau altul, Biserica este datoare să se implice mai mult în viaţa socială chiar şi politică. Biserica are puterea de a rezolva problemele tinerilor, a famililor, a concepţiilor libertine etc. „Într-o lume în care omul a rămas fără rădăcini pământeşti şi cereşti, misiunea noastră nu este cea de a ne orienta numai către cer, uitând de pământ, şi nici numai către pământ, uitând de cer, ci către cerul şi pământul împărăţiei lui Dumnezeu.” Misiuna Bisericii-spune părintele profesor Ioan Tulcan- este tocmai aceea de a lucra în aşa fel, încât să fie cu adevărat lucrarea ei o slujire permanentă, în perspectiva acelui „cer nou” şi „pământ nou” al Împărăţiei lui Dumnezeu.Omul religios permanent va avea de înfruntat diverse ideologi şi realităţi ale vieţii acesteia decăzute şi imorale împortant pentru el este să nu abdice sau să renunţe la viaţa sa religioasă. IV.ConcluziiAm încercat prin lucrarea de faţă să prezentăm un raport, o legătură între omul european, cel împătimit, secularizat, descreştinat dar luptător pentru pace, şi libertate, şi omul religios, cel care încă mai trăieşte în duhul Bisericii, omul deschis spre aproapele său şi spre divinitate.De asemenea am prezentat câteva date referitoare la Uniunea Europeană, la raportul ei faţă de omul religios, care apare datorită voinţei oamenilor ca o concepţie a unităţii între statele membre. Propunerea obiectivelor comune expuse de reprezentanţii fiecărui stat se bazează în primul rând pe chestiunea politică, economică, culturală şi, mai nou pe problema de apărare sau militară. Am prezentat problema actuală a religiei în noul stat european -România- bazându-ne pe noua legislaţie şi noua Lege a Cultelor. Raportul dintre omul European şi omul religios va rămâne o temă discutabilă în viitor la fel şi insuficienţa sistemului european faţă de om şi religiozitatea lui. Am încercat să atingem toate problematicile propuse în planul lucrării noastre, dacă a reuşit sau nu rămâne la aprecierea altora, cert este că raportul dintre omul european şi omul religios se limitează strict la partea de viaţă şi prea puţin putem vorbi de o contopire a acestor persoane sau de o întrepătrundere a lor. Lucrare prezentată la Universitatea ,,1 Decembrie 1918”, Alba -Iulia la Facultatea de Teologie Ortodoxă cu prilejul Sesiunii de comunicări studenţeşti din 19 – 20 aprile 2007 cu tema generală: Identitatea creştină a Europei- Perspective, problematizări. KRIZNER PAUL
Primul Război monial-1914- 1918, al II-lea Război Mondial: 1939- 1945. Mai multe date a se vedea:România în timpul primului război mondial- mărturi documentare, Ed. Militară, Bucureşti, 1996, Vol I, p. 5 şi Leonida Loghin, Al doilea război mondial, Acţiuni militare, politice şi diplomatice cronologice, Ed. Politică, Bucreşti 1984
Luciana Alexandra Ghica, Enciclopedia Uniunii Europene, Bucureşti, 2005, p 44
Emilian M. Dobrescu, Integrarea europeană, Bucureşti, 1996 p.65
mai multe date despre Robert Schuman, a se vedea:Luciana Alexandra Ghica, op. cit. p.51
acestea sunt: Belgia, Germania Federală, Franţa, Italia, Luxemburg şi Olanda.
aderă Grecia
aderă Spania şi Portugalia
aderă Austria, Finlanda şi Suedia
Cehia, Cipru, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia şi Ungaria
Luciana Alexandra Ghica, op. cit. p.64
Pr. Vasile Vlad, Rolul Bisericii în integrarea Europeană a României. Exigenţe, probleme şi perspective, în Volumul Ortodoxie şi globalizare. Relevanţa relaţiei local-universal în Europa de astăzi, Arad.2006, p. 364
Luciana Alexandra Ghica, op. cit. pp. 227- 229
Ibidem, p.244
acestea sunt: Austria, Belgia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Spania şi Suedia.
Luciana Alexandra Ghica, op. cit. p. 247
Ibidem
Earle E. Cairns, Creştinismul de-a lungul secolelor- o istorie a Bisericii creştine, Ed. II, Oradea, p.64
Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, vol I, Bucureşti, 1980, p. 55
Cristian Jura, Dreptul Omului dreptul minorităţilor naţionale, Bucureşti, 2006, pp. 24-25
Creştinism, Mozaism, Islamism şi Hinduism
Constituţia Uniunii Europene Art I- 58. Statutul bisericilor şi organizaţiilor neconfesionale.
2. Uniunea respectă, de asemenea, statutul organizaţiilor cu character filozofic şi al celor neconfesionale.3. Recunoscându-le identitatea şi contribuţia specifică, Uniunea menţine un dialog deschis, transparent şi constant cu aceste biserici şi organizaţii. ( http//www.avocatnet.ro/ content/articles/id_1337/ catID_/pageID_5/ Constitutia/ Europeană/ text/ integral/ în/limba/romana.html)
Conf. Univ. Dr. Ioan Vida, Drepturile omului în reglementări înternaţionale, 1999, p.259
Bianca Selejan-Guţan, Protecţia europeană a drepturilor omului, Ed. CH Beck, ED II, Bucureşti, 2006, p.156, a se vedea şi Traite Etablissant une Constitution pour l’europe, la convention europeenne, 2003.
Ibidem
CAPITOLUL IIARTICOLUL 29 – Libertatea conştiinţei (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie ori să adere la o credinţă religioasă, contrare convingerilor sale (2) Libertatea conştiinţei este garantată; ea trebuie să se manifeste în spirit de toleranţă şi de respect reciproc. (3) Cultele religioase sunt libere şi se organizează potrivit statutelor proprii, în condiţiile legii. (4) În relaţiile dintre culte sunt interzise orice forme, mijloace, acte sau acţiuni de învrăjbire religioasă. (5) Cultele religioase sunt autonome faţă de stat şi se bucură de sprijinul acestuia, inclusiv prin înlesnirea asistenţei religioase în armată, în spitale, în penitenciare, în azile şi în orfelinate.(6) Părinţii sau tutorii au dreptul de a asigura, potrivit propriilor convingeri, educaţia copiilor minori a căror raspundere le revine.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor Publicată în Monitorul Oficial Partea I, nr. 11/8.01.2007
Art. 9-(1) În România nu există religie de stat; statul este neutru faţă de orice credinţă religioasă sau ideologie atee.Legea Cultelor Cap I Secţia 1 Art. 9 (1).
Adrian Marino, Pentru Europa-Integrarea României. Aspecte ideologice şi culturale, Bucureşti, 2005, p 91
Ibidem
Ibidem, p 125
Arhim. Dr. Benedict Ghiuş, Proloagele, Craiova, 1991, p. 449, col I-II
pr. prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Sfântul Maxim Mărturisitorul. Mistagogia. Cosmosul şi sufletul chipuri ale Bisericii, 2000, p. 26
Ibidem, pp. 26-27
Ibidem, p. 27
Dicţionarul limbii române moderne, Bucureşti, 1958, p. 757, col II
Mitropolitul Hierotheos Vlachas, Secularismul, Un cal troian în Biserică, (trad. Tatiana Petrache), Galaţi, 2004, p. 9
Mădălina Virginia. Antonescu, Uniunea Europeană. Un imperiu al secolului XXI?, Bucureşti, 2004, pp. 142-143
Pr. Prof. dr. Dumitru Popescu, Omul fără rădăcini, 2001, Bucureşti, pp. 92-93
Ibidem.
Pr. Mihai Himcinschi, Biserica în societate. Aspecte misionare ale Bisericii în societatea actuală., Alba Iulia, 2006, p. 119
Pr. Prof. dr. Dumitru Popescu, op.cit. p. 94
pr. prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit. p. 26
pr. Prof. dr. Ion Bria, Ortodoxia în Europa. Locul spiritualităţii româneşti, Ed. Trinitas, Iaşi, 1995, p.113
Pr. Prof. dr. Dumitru Popescu, op.cit. p 15
A se vedea prozelitismul agresiv a unor secte cel puţin ciudate, şi omucidera sau avortul care cu foarte mare uşurinţă se aplică, aici nepunându-se în practică dreptul libertăţii omului la viaţa sa.
Pentru care se alocă fonduri imense şi pentru muribuzii de cancer nu se găsesc medicaţii.
Mădălina Virginia. Antonescu, op cit. p. 144
Pr. Prof. dr. Dumitru Popescu, op.cit. p. 14
Pr. Mihai Himcinschi, op. cit. p. 127
Ibidem
prof. drd. Caius Cuţaru, Deschiderea interreligioasă a Conciliului II Vatican şi receptarea ei în perioada postconciliară. , în Volumul Prezenţa Bisericilor într-o Europă unită. O nouă dimensiune a dialogului ecumenic şi intrreligios. Arad. p. 79
Ibidem
Pr. prof. Dr. Vasile Vlad, op cit, p. 337
prof. Drd. Caius Cuţaru, op.cit. p. 80
Ibidem.
Pr. prof. Dr. Ion Bria, op. cit. p. 118
Ibidem, pp 188-189
Pr. Prof. dr. Dumitru Popescu, Teologie şi cultură, Bucureşti, 1993, pp. 119-123
Pr. Mihai Himcinschi, op. cit. p. 164
Ibidem, p. 162
John Marler, Andrew Wermuth, Tinerii vremurilor de pe urmă. Ultima şi adevărata răzvrătire., (trad. Felix Truşcă), Bucureşti, 2006, p.57
Pr. Mihai Himcinschi, op. cit. p. 166, a se vedea Asist. Dr. Ionel Ungureanu, Fenomenul participării sociale în înţelegerea ortodoxă, în Ortodoxia, anul LIII, nr. 1-2, ianuarie-iunie, Bucureşti, 2002, pp.53-77
pr. prof. Dr. Ioan Tulcan, Fundamente teologice ale unei posibile doctrine sociale a Bisericii Ortodoxe Române în Volumul Ortodoxie şi globalizare. Relevanţa relaţiei local-universal în Europa de astăzi, Arad.2006, p357
